Cred că sunt oameni care vin și pleacă. Sunt oameni care rămân lângă tine orice ar fi. Mai sunt și oamenii ăia pe care nu poți să îi uiți niciodată. Nici măcar după ani de zile în care nu îi vezi. Ei au un loc special amenajat, in suflet.

Cred că ai ocazia o dată în viață să găsești așa ceva. Pentru unii este prima iubire. Pentru alții ultima. Pentru cei ca mine, este și prima și ultima. Doare prea tare atunci când pleacă. Te marchează prezența lor, personalitatea si lipsa lor. Îți lasă un gol… plin.

Și știi că orice ar face, oriunde ar pleca și pe oricine ar alege, ceea ce înseamnă ei pentru tine nu o să se schimbe niciodată. Nici măcar atunci când vei fi la altar cu „viitorul soț”. Nici măcar atunci când sunteți viitoare neveste.

De ce îți trimite Dumnezeu un asemenea om?

M-am întrebat de multe ori de ce îți trimite Dumnezeu un asemenea om, te lasă să te bucuri de el și apoi ți-l ia, adică pleacă el de bunăvoie. Păi… ca să te învețe, cred. Ca să te educe.

Ca să te ajute să te formezi și ca să realizezi cine esti tu ca „întreg”. Ca să îți dai seama cât poți duce si ce putere ai. Asta spune mintea. Inima tace de când a plecat. S-a dus cu el și nu se mai întoarce. Cumva îi e bine să fie la el. E în siguranță.

Am fost educați să credem că, fără pereche, suntem incompleți. Nu e adevărat. Celalalt suflet aduce un „upgrade” a ceea ce ești. „Noi” înseamnă „Eu” … și încă ceva. „Tu”.

Cred că fără el nu aș fi putut să mă autodepășesc. Nu mi-a spus-o niciodată față în față, dar cred că la momentul respectiv chiar el m-a ales pentru că a crezut în mine.

A văzut ceva ce oglinda nu a putut să-mi arate. Nu știu de ce, când trec printr-o perioadă mai dificilă mă gândesc că el nu ar vrea să mă vadă renunțând pentru că are așteptări mai mari. Știe că pot mai mult decât cred eu. Și pot.

Cred că mă ambiționez prostește uneori. Dar îmi iese. Și mi-e dor de mor. Dar îl duc. Să știi că o să pot mereu. De dragul tău.

De Irina