Întotdeauna mi-a plăcut să povestesc cu bărbaţii, au o viziune mai realistă asupra vieţii, de cele mai multe ori. Recent am ajuns să discut cu reprezentanţii sexului tare despre relaţii, căsătorie, familie, planuri pe termen lung. Ce îi leagă pe toţi „cobaii” mei din acest mic experiment? Toată lumea visează la o nevastă perfectă.
Multe femei nu sunt ce cauta un barbat
Casa casă, masa masă, animal(ă) în dormitor, harnică şi muncitoare în bucătărie, femeie de carieră, frumuşică şi isteaţă. Cu toate astea, ei aleg să se afişeze cu FEMEI STANDARD.
Total opusul a ceea ce caută. În cealaltă tabără, ele, se simt deja băgate în seamă, ridică uşor coada, ciulesc urechile, s-a terminat. Basmul devine realitate. Mamă! Stai că mă mărit!
Pisicuţă pis pis pis, nu te grăbi. Basmul era aşa: din broască poţi deveni cel mult prinţesă. În cazul tău, în traducere liberă ar fi „damă de companie”. Hai să-ţi fac o scurtă introducere în lumea lor, a doamnelor, nevestelor.
- Dacă dansezi pe mese şi pleci în fiecare seară cu altu, nu o să fii niciodată nevastă.
- Dacă bei mai mult decât tipii care îţi plătesc consumaţia, nu o să fii niciodată nevastă.
- Dacă nu reuşeşti să fii feminină măcar 10 minute pe zi, nu o să fii niciodată nevastă.
- Dacă dish-ul tău cel mai şmecher este omletă cu cartofi prăjiţi, nu o să fii niciodată nevastă.
- Dacă deţii un aspirator de doi ani, dar încă este sigilat, nu o să fii niciodată nevastă.
- Dacă stai toată ziua la salon şi prea puţin pe acasă, nu o să fii niciodată nevastă.
- Dacă singura ta grijă este ultima nuanţă de ruj de la MAC, nu o să fii niciodată nevastă.
- Dacă ştii ultima colecţie de la Armani, dar habar n-ai cât este kilogramul de morcovi, nu o să fii niciodată nevastă.â
- Dacă atunci când vrei să faci o supă iese tocană, nu o să fii niciodată nevastă.
- Dacă atunci când el vrea să te iubească pe tine te doare spatele, SIGUR TE LASĂ.
- Pisi dragă, ia cu lămâie. Să nu ţi se aplece. Pofta mare! Semnat: o viitoare nevastă.