Gol în stomac. Mai demult era plin de fluturi. Nebuni, energici si visători. Așteptau mereu să le dai un impuls, să le spui ceva, să îi ții în tensiune, apoi să-i mângâi și să-i ții în palmă.. Stăteau în palma ta și atât.

Singura dată când n-au ripostat și nu s-au simțit captivi. Nouă, sălbaticilor, ne place acțiunea. Nu ne ține in loc, vrei să ne omori?

Acum. Un ceai cu multă lămâie lângă paharul de vin roșu pe care l-am abandonat în colțul mesei. Două lumânări, terasa, un curcubeu vesel și luminile din oraș.

O antiteză. Muzică și liniște în același timp. E sărbătoare, pentru ei. Cei care încă au luminile aprinse. Pot să am felinarul propriu, toate becurile din lume cuplate cu o tonă de lumânări. Le-aș stinge. Acum. Mă crezi?

E beznă. Ceaiul rece. Mâinile la fel. Fluturii?

Noapte. Era „noapte bună” dacă vedeai și tu ce priveliște frumoasă am eu acum.

PS: Ți l-am scris acum un an. Au murit și fluturii și sentimentele de atunci. Era de Paști și eram singură cu gândurile mele.

De Irina