Mă rog la Doamne Doamne de când sunt femeie în toată firea să îmi dea o fetiţă când va fi să fie… Dar, când mă uit în jur, aproape că m-aş încumeta să cresc şi un băiat.

Treaba e simplă: fetelor, m-aţi înnebunit! Pentru că idealul de frumuseţe a depăşit de mult limita normalului, ajungem să ne mutilăm singure. Totul începe atunci când merg la manichiură.

În loc să-mi văd de treabă ca o fată civilizată ce sunt (cică), ies de acolo cu nişte gheare scăpate din The Wizard of Oz. Îmi dau seama de asta abia când ajung la toaletă şi mă aleg cu o hemoragie internă. Din ce cauză? Te las pe tine să te gândeşti.

Ce mai am în agendă programat?

Aaa..da. Pensat. Parcă nu-mi mai plac nici ochii mei, ia să-mi pună tanti aia şi nişte genuţe de doi metri, poate atunci când clipesc, zboară şi praful de pe mobilă.

De sprâncene nu zic nimic. Pentru că nu mai am de vreo 2 ani. Lasă că dau cu bidineaua, trag două dungi intense şi mă rog să nu plouă. Că ma duc dracului şi eu şi pictura abstractă de pe faţă.

Mai pun un silicon-două pe piept, să fie… să este… (dar IMENSE, domnu’ doctor, alfel dau banii degeaba). E o regulă nescrisă care spune aşa: dacă nu îţi ajung în gură şi nu te loveşti cu bărbia de ele când te uiţi în farfurie, fato… asta se numeşte eşec!

Apoi urmează să scot câteva coaste, să creadă baby că am slăbit, mai dau trei injecţii să am şi bot ca altfel par o fraieră, iar apoi rezolv şi ridurile de expresie. Năsucul să fie stil Michael Jackson, să ştie duşmanii că am bani şi un liftinguţ facial să par speriată de bombe. Poate ar trebui făcut ceva şi la pomeţi…

Şi toate astea până în douăzeci şi un pic de ani. PE BUNE?!

Mă întreb ce zice mă-ta după ce îţi baţi joc de cele 9 luni în care ai fost parte din ea. Oare când intri pe uşă te recunoaşte? Eu una stau prost cu inima şi ştiu ca Halloweenul e o dată pe an. La tată-to e zilnic. Îi invidiez pe ai tăi. Au inimă puternică.

De Irina