Ţi s-a întâmplat să-ţi fie drag de cineva, apoi să te enerveze şi să intraţi in silenzio stampa?
Cred că, atunci când taci, te gândeşti de două ori mai mult la porcul tău/vaca ta, la ce i-ai fi făcut, ce-ai fi spus, dacă i-ai fi dat una după ceafă sau un pumn în stomac. Regular stuff. Mai enervantă decât situaţia în sine, este LINIŞTEA. Dă-o mai încet că-mi crapă capul, te rog.
Parcă preferam să-mi sune telefonul, să văd pe ecran 15.000 de mesaje, să râd la bancurile stupide, să mă trezească după trei ore de somn, să mă uit urât la el şi apoi să mă iubească. De mai multe ori. Nu se mai întâmplă. Nimic. De ce? Orgoliul. Asa dispare usos, usor, prietenia dintre cei doi.
El e vinovatul suprem
Ne omoară pe rând şi, uneori de tot. Nu ştim care e mai deştept, care are dreptate sau care rezistă mai mult. E un joc fără scrupule al lipsei de maturităţi. E lupta eternă dintre inimă şi creier.
Pe de altă parte, mai e o variantă care să explice comportamentul infantil. Pur şi simplu unul din indivizi chiar nu mai e curios şi efectiv îl doare în cur. Deşi… mi-e greu să cred că poate să-mi uite pielea pe care o săruta. Mi-e imposibil să accept faptul că nu vrea să-mi mai simtă parfumul. Cu toate astea, shit happens.
Eu am o „boală”… Dacă cineva face pe mutul cu mine, fără motiv, fac tot posibilul să îi dau unul. Păi ce facem? Ori suntem şmecheri, ori plângem în pumni.
Că poate el/ea doarme noaptea bine, dar eu, de draci, spăl toata casa lună şi bec până dimineaţa. Aspir, spăl vase, le mai sparg, mai o haină împăturată, la alta îi dau foc şi tot aşa. Ca să am spor.
Inevitabilul se apropie. Kharma nu te iartă. Şi vine momentul acela în care sunteţi faţă în faţă şi iese satana. Începi să pomeneşti tot calendarul creştin- ortodox, vreo 7 generaţii de ale lui mă-sa, prietenii cu care îşi bea banii, te legi inclusiv de aia la care i-a dat like ieri la ora 23:56.
Discursuri demne de Oscar
Îmi amintesc faptul că am avut şi eu câteva discursuri din această categorie, demne de Oscar, pentru „cel mai bun monolog”. Au fost mai bune decât licenţa şi dizertaţia la un loc, doar sunt o perfecţionistă. Dacă mi-a părut rău după 5 minute? Nici n-a mai contat. Îţi mărturisesc insă, că am dormit lemn.
Cu timpul te saturi şi de stand-up-ul ăsta low cost, devii imun. Eu nu mai aud de ceva timp. De văzut, nici aşa. Mă gândesc să nici nu mai simt.