Cred că, măcar o dată în viaţa, ai circulat cu autobusul, troleibusul sau tramvaiul. La mine la Cluj, oamenii cam tot timpul au fost civilizaţi în public, poate şi pentru că erau curse destul de dese.
Ajunsă în Bucureşti (fără maşină), ca să nu arunc cu banii ca şi la lăutari (vorba vine), am zis să folosesc mijloacele de transport in comun. Mare greşeală.
Circul mult şi des în oraş, imaginează-ţi că aş cheltui o avere dacă aş alege confortul unui taxi. Şi mie mi-e greu şi urăsc treaba asta, dar viaţa e grea. Dacă n-am avut bunăvoinţa să-mi aduc maşinuţa de la Cluj, n-am avut decât să mă adaptez.
În București, orice oră este „ora de vârf”
Din păcate, aici mai mereu e „oră de vârf”, aglomeraţie, stres şi înjurături. Aşa am ajuns să analizez genul de călători cu care am de-a face, când am treabă.
Primul gen şi cel mai vizibil e EGOISTUL. Îl depistezi uşor: e cel care se pune fix pe mijlocul uşii, blocând coborârea celorlaţi pasageri. El stă acolo ca să fie sigur că urcă primul, poate-poate prinde şi un scaun gol. După ce restul se chinuie să îl ocolească pentru a se da jos din mijlocul de transport, urcă şi se aşează strategic, în uşă.
Asta dacă, Măria Sa, nu şi-a găsit tron între timp. De ce se aşează tocmai la intrare? Ca să nu permită celorlalţi să intre şi, bineînteles să coboare fără probleme.
Nu te gândi că dezertează la următoarea staţie
Nu. Uneori stă şi câte zece, tot acolo, fără să se gândească că mulţi întârzie la muncă pentru că, din cauza lui, nu reuşesc să intre. De obicei sunt mai mulţi egoişti.
Cel de-al doilea gen de călător este de tip TSUNAMI. Ei, când intră ăla, îi mătură pe toţi, îi împinge, lasând dezastru în urma lui. Şţii când erai mic şi mergeai la mare… te luai la trântă cu valurile, dar alea mari te dădeau peste cap. Cu totul. Eh, aşa şi cu ăştia.
Nici nu-ţi dai seama ce se întâmplă, dacă s-a răsturnat autobusul sau e cod roşu de ninsoare. Chill… e doar un idiot stil Tsunami. La ieşire se întâmplă la fel. Te trezeşti afară pentru că el aşa iese. Cu toată lumea după el. Doamne fereşte să ţi se agaţe geanta de haina lui, că te ia pe sus şi nu te mai găseşte nimeni. Niciodată.
Mai sunt şi proştii ca mine, care roagă civilizat oamenii din jur să se restrângă puţin, chiar dacă simte cotul Egoistului în coaste, sau gluga Tsunamiului pe faţă.
Apropo, nu ştiu dacă aţi observat, dar autobusele pline până la refuz, sunt mereu goale în centru, spre geam. Aici mă oftic eu. Că trebuie să mai îngheţ jumătate de oră afară pentru că unora le e lene să facă un pas în stânga.
Sper că dacă citesc ai mei textul ăsta, să înţeleagă ce utilă mi-ar fi maşina :)). Doamne ajută!