Una din cele mai periculoase boli care se manifestă în general la FEMEI în ultimii ani, LENEA, lovește tot mai des. Muieri întreținute care nu știu să producă un ban cinstit fără să iasă „la produs”, invadează tot mai mult teritoriul.
Nu știu dacă e de vină faptul că am fost educată să apreciez valoarea banului, să văd ce greu se face și ce ușor se cheltuie, să pricep că trebuie să fac ceva ca să am portofelul/cardul decent.
Nu-mi dau seama dacă mami și tati sunt părinți în adevăratul sens al cuvântului sau am și eu ceva „aluat” bun în mine.
Ideea e că, deși uneori sunt cea mai leneșă persoană din univers, atât de moale încât mai bine fac foamea decât să-mi mișc fizicul până la frigider… munca mi-a cam plăcut.
Am fost motivată mereu de ideea de a fi pe cont propriu
Îți mărturisesc faptul că, am fost motivată mereu de ideea de a fi pe cont propriu, de a-mi oferi mie și celor din jur (în limita posibilităților) bunuri materiale. Banul m-a făcut să mă ridic din pat, chiar dacă aveam febră, de exemplu. Gata.
Am zis-o. Partea pozitivă a faptului că sunt „materialistă” a fost norocul de a avea mereu un job interesant. Și am pornit de la zero, n-am primit nimic pe tavă. Doar micul dejun de la mama când eram bolnavă.
Poate am față de om inteligent sau inspir încredere, dar am primit unda verde chiar și în locuri în care nu aveam experiență și răspunsul: „suntem convinși că o să te descurci și o să înveți repede”.
În momentul de față, am început să lucrez într-un domeniu care presupune atenție sporită și destul de multe informații pe care nu le dețin momentan, dar încerc să țin pasul.
Nu-mi place să dezamăgesc. Interesant e faptul că mă simt provocată să rețin cât mai mult, fiind un lucru nou. Dacă și oamenii cu care interacționezi sunt faini, pot să spun că tocmai ți-am oferit rețeta succesului.
Nu înțeleg de ce anumite domnișoare fug de muncă
Nimeni nu s-a născut învățat, de aceea nu înțeleg de ce anumite domnișoare fug de muncă. De acord, e mai ușor să stai la brațul unui om avut, să fii îmbrăcată scump și să fii aranjată. Nu consider asta un păcat. Dacă poți să faci asta, bravo fă!
Sunt aproape invidioasă pentru că eu mă îmbrac precum o boschetară când am treabă și fac un coc în vârful capului. Dar dacă domnul se satură într-o bună zi să-ți mai plătească gențile, ce faci? Dacă te lasă cu curu’ în stradă? Încotro o iei? Cauți alt „tati”? … Până când?
La noi, femeile, se întâmplă o chestie nasoală cum înaintăm în vârstă și nu toate avem „gene” bune. La un moment dat îți expiră și ție termenul de garanție, chiar dacă îți mai coși o țâtă, mai muți un nas, mai întinzi un obraz și o frunte. O să se vadă că ești „milf” și nu o să te mai vrea nimeni. Mai ales dacă ți-ai pus și o anume etichetă.
Cred că nu e așa greu să ai o viață normală, până la urmă te mai saturi și să te plimbi dintr-un restaurant într-altul. Dacă găsești să faci ceva ce-ți place, o să fii chiar bucuroasă că faci parte din „clasa muncitoare”.
Zic să faci un „cardio” în plus pe zi și să-ți miști fundul la job. Oricare ar fi el. Dacă îl faci cu plăcere, te implici și îți dorești să ai o dezvoltare frumoasă, în timp avansezi. Crește funcția, mulțumirea de sine si, de ce nu… cașcavalul.